Petre Ţuţea în proximitatea morţii: pendularea între certitudini şi îndoieli

În răgazul dintre două consultații medicale, cu rostul de a identifica proceduri de luptă cu Împăratul Bolilor, am citit cartea lui Radu Preda intitulată Jurnal cu Petre Ţuţea, apărută la editura Humanitas în 1992. Această carte mi-a prilejuit identificarea a două ipostaze ale lui Petre Ţuţea.

***

                Într-o ipostază, Ţuţea este omul dotat pentru manifestări în agora, conform propriilor lui aprecieri: „eu nu pot trăi în însingurare. (…) Sunt de o sociabilitate dezgustătoare!”

Radu Preda apreciază că Ţuţea vorbeşte ca un „mărturisitor” creştin-ortodox. În această calitate, „Ţuţea nu aduce nimic nou”. Demersul lui „mărturisitor (…) este demersul oricărui creştin rostind Crezul în biserică”. „Personalitate mărturisitoare, Ţuţea are în oralitate forma cea mai adecvată de predicare.” „Mărturisitorul gândeşte testamentar; pentru el, speculaţia este ispită, căci converteşte toate comodităţile mintale în tentaţii ale răului dizolvant. Testamentaritatea ţine de felul în care mărturisitorul concepe vorba lui către lume: ultimă, fără adaosuri, totală, de neschimbat, consolatoare şi infinită în trăire şi aplicare. Gândirea testamentară e specifică Sfinţilor Părinţi; ei conştientizează marile dihotomii, structurează marile întrebări şi dau, rugător şi apologetic, rezolvările cele mai neaşteptate, ţinând de acea logică a credinţei în care nu contează ordinea întrebărilor, ci ordinea lumii.”

Acest Ţuţea se exprimă prin judecăţi apodictice, prin verdicte. Folosirea comparaţiilor şi a metaforelor sugestive, a expresiilor paradoxale, chiar şocante, a povestirilor relevante conferă discursului public al lui Ţuţea o mare forţă persuasivă.  

                Exemple:

·         „În vremea mea circula o vorbă: dacă cineva până la treizeci de ani nu e democrat şi de stânga, nu are inimă; dacă peste treizeci de ani nu e conservator şi de dreapta, e tâmpit!”

·         „originali sunt numai idioţii, că ei nu seamănă cu nimeni”.

·         „Geniul e relief, noutate, invenţie, creare de epocă şi stil. Nu e neapărat un înţelept, ci un supra-inteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă”.

·         „Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.

·         „Revoluţia e o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei şi creezi o lume nouă”.

·         „Moartea mă determină să fiu esenţial. M-a impresionat foarte mult sunetul pământului căzând pe coşciugul lui Nae Ionescu”.

·         „Ştii care e sensul morţii unui om excepţional? Încurajează oamenii obişnuiţi: dacă a murit acesta, pot să mor şi eu!”.

·         „Materia e dumnezeul ateilor”.

·         „Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa: să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda!”

·         „Omul e căutător de consolare şi caută mângâierea cum caută copilul ţâţa mă-sii”.

·         „Fără teologie – care e ştiinţa esenţelor -, omul de ştiinţă ştie neştiind”.

·         „Fără religie omul rămâne un animal raţional şi muritor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”.

·         „De la o vârstă, fiecare zi în plus e un cadou”.

·         „În afară de teologie, se face onanie de prestigiu.”

Deşi uneori nedrepte sau chiar contradictorii între ele, sentințele lui Ţuţea, însoţite de limbajul non-verbal, erau fascinante pentru mulți oameni. Ţuţea însuşi relatează următorul fapt: „A fost întrebat un ţăran, în închisoare: ce înţelegi din tot ce spune Petre Ţuţea? Zice: nu înţeleg nimic, dar e o grozăvie!”

***

Cartea Jurnal cu Petre Ţuţea este scrisă de un om care a trăit în preajma lui Ţuţea timp de un an, câteva luni chiar a locuit împreună cu acesta. Prin ea, cunoaştem şi o altă ipostază a lui Petre Ţuţea.

Ţuţea devine interesant atunci când iese din cadrul dogmaticii creştin-ortodoxe şi exprimă sincer gândurile, sentimentele, trăirile sale de om de 89 de ani care ştie că moartea se apropie de el.

1). Moartea – eveniment de maximă importanţă:

·         „Nu e un fleac încercarea morţii.”

·         „nici nu pot să nu mă gândesc la moarte.”

·         „Moartea mă determină să fiu esenţial.”

2). Teama de moarte

Ţuţea repetă că nu-i este frică de moarte: „Nu mă tem de moarte.” „Nu mi-e teamă de moarte deloc.” Dar, în realitate, îi este teamă de moarte:

·         „E regretabil că timpul trece. Eficacitatea timpului doare. Când simţi că timpul e eficace, te ia măiculiţa dracului! Simt un vid interior. Cred că sunt pierdut.”

·         „Sunt neconsolat pentru că sunt bătrân, că mă aşteaptă moartea şi că nu am mormânt. Moartea e necesară, dar insuportabilă. Nimeni nu a murit consolat deplin. Nu mă consolează ideea că voi muri. (…) Nu-i cred pe cei ce spun că mor consolaţi şi solemni. Doar sfinţii sunt capabili de aşa ceva”

·         „M-a impresionat foarte mult sunetul pământului căzând pe coşciugul lui Nae Ionescu.”

·         „când aud voci de copii, îmi amintesc de moarte… Îmi dau sentimentul morţii. Atunci îmi dau seama de iluzoria existenţă umană.”

·         „Moartea mă pune în contact cu Dumnezeu fără nici o problemă. (…) dar să ştii că nu-mi convine să mor. Cu ideea morţii s-au împăcat doar sfinţii.”

·         „Nu mă îngrozeşte pe mine decât un singur lucru: ideea morţii absolute! Adică omul apare şi dispare fără sens. Că, dacă nu există nemurire, vieţuirea umană e doar o apariţie şi o dispariţie.”

·         „Din toată imaginea morţii, îmi displace mormântul. Să pui pământ pe tine!”

Ţuţea găseşte o scuză biblică pentru teama sa de moarte: „Dacă Hristos, în grădina Ghetsimani, a spus: „Întristat de moarte este sufletul meu”, atunci un prăpădit ca mine ce mai poate să spună?”

3). Setea de viață

·         „Sunt agăţat de viaţă cu ultimele gheare. (…) Aş vrea să trăiesc două sute de ani.”

·         „nu ştiu de ce am atâta sete de viaţă când nu mai pot aştepta nimic semnificativ. Nu actualizez în nici un chip bătrâneţea. Nu e necesarmente o legătură automată între bătrâneţe şi moarte.”

4). Neliniști, frământări generate de reflecția asupra morții

·         „Am o singură nelinişte: să nu mor necreştineşte şi să nu ajung într-o sală de disecţie.”

·         „Nici eu nu sunt total credincios – am momente goale de credinţă; probabil că nu există o credinţă intensă, continuă, sau, cine ştie, nu sunt eu capabil.”

·         „Mă tem de însingurare.” Radu Preda scrie că Ţuţea recita din poezia lui Arghezi care începe cu versul „Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!” şi considera că poezia asta e cea mai potrivită pentru starea lui in acel moment.

5). Căutarea sensului vieții

a). Ţuţea conștientizează problema sensului vieții, aşezând-o la baza existenței dramatice a omului: „Cea mai mare dramă a cunoașterii umane e jocul între sens şi nonsens. Asta e rădăcina dramei omului.” Exprimarea acestei probleme este asemănătoare cu exprimarea din Existența tragică, a lui D. D. Roșca.

Bătrânul Ţuţea caută o rezolvare a problemei sensului vieții pentru propria lui ființare. În acest scop, el încearcă să facă un fel de bilanț al vieții sale şi își propune un proiect pentru restul vieții.

b). Bilanțul vieții trecute

·         „Îmboldit de puținul răgaz pe care-l mai am, simt nevoia unei recapitulări generale, care să cuprindă atât viața lumii, cât şi viața mea, de ins amărât.”

·         „Toată viața am dorit să ajung în clanul conducător pentru a face oamenilor binele cu carul… Am proiectat forme de rânduire socială.”

·         „Mă preocupă ideea asta, nu ştiu de ce. (…) Ideea „operei” mele. (…) Pentru că om de stat nu am fost, profesor nu am fost, martir nu am fost, scriitor nu am fost, da’ atunci – ce sunt? (…) nu cred că sunt singurul parazit ce crește în cutele societății, nu?”

·         „Mare brânză nu rămâne după mine. M-am fâțâit aşa, un pic, în epocă… Eu nu îmi supraviețuiesc. Ca să rămâi în epocă trebuie să fii genial, or eu am fost numai inteligent.”

·         Ţuţea intuiește că „opera” lui, care îi conferă un rost vieții, este orală: „Eu sunt un soi de Socrate păcătos, un om care se risipeşte în cetate”.

c). Proiectul pentru restul vieții

·         „Sunt preocupat în prezent de jocul dintre cele două lumi, joc în care aș vrea să antrenez pe toți cei care vin la mine, deoarece sediul nemuririi e teologic, nu filozofic. Numai teologia consolează. Filozofia instruiește. În orice caz, de la mine nu moșteniți nimic neconsolator.”

6). Consolarea în fața morţii

Petre Ţuţea a avut o viaţă zbuciumată, inclusiv treisprezece ani de pușcărie. În anii de detenție şi-a asimilat profund creștinismul ortodox. La sfârșitul acestei vieți, el își caută consolarea în fața morţii şi o găseşte în limita religiei, a creștinismului ortodox. „Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raționalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condițiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raționalității îl distinge de restul vietăților, nescoțându-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere, numai prin religie – ştiinţa, oricât de savantă, nescoțând omul decât aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar şi dispar în mod absurd din natură.”

Proiect

          

          Intenționez să scriu o carte cu titlul Însemnările unui canceros. Chiar dacă nu va fi o „odă a bucuriei”, nu vreau ca această carte să fie un şir de lamentaţii, cum este Ecclesiastul. Deşi tristă pe alocuri, sper să degaje un mesaj umanist.

          Poate că unii vor dezaproba, fie şi doar în gândurile lor, prezentarea în public a unei zone a fiinţării mele intime, asemuind-o cu expunerea nudă, de către cerşetori, a malformaţiilor lor, în piaţă.

          Există două motive principale ale deciziei mele de a scrie o carte de acest fel:

1). Emil Cioran vorbea, în interviul realizat de Liiceanu, despre funcţia profilactică a scrisului, în sensul că, dacă nu ar fi scris, probabil că s-ar fi întâmplat ceva rău cu el, din cauza tensiunii spirituale acumulate. Contez şi eu pe funcţia profilactică şi chiar terapeutică a scrisului. 

2). Mărturisirile mele pot fi utile altor oameni: "Deşteptul învaţă şi din experienţa altuia, iar prostul nici măcar din a lui". Ştiu cel puţin doi colegi de serviciu care, după ce au aflat că sunt suspect de cancer la prostată, au făcut testul PSA. Mai mult, experienţa mea poate avea şi o relevanţă socială, chiar ar putea fi semnificativă din perspectiva condiţiei umane. Aş vrea să mă pot mişca de la experienţa mea amară la semnificaţii mai largi, general-umane.

          

          Nu ştiu dacă mai există, în istoria culturii, o scriere de acest fel. Există, probabil, jurnale, memorii, amintiri în care sunt incluse şi reflecţii referitoare la maladii ale autorilor respectivi. "Ceea ce este a mai fost, ceea ce s-a petrecut se va mai petrece şi nimic nu-i nou sub soare" (Ecclesiastul, cap.1, 9). Nu susţin această concepţie, potrivit căreia istoria Lumii constă într-o repetare, la infinit, a aceloraşi evenimente. Dar ştiu din proprie experienţă că există o probabililate demnă de luat în considerare ca idei importante să fi fost deja exprimate de altcineva. Am crezut, la un moment dat, că am îmbogăţit Lumea cu această cugetare: "Spune-mi ce concept de Dumnezeu ai, ca să-ţi spun cine eşti!" Ulterior am aflat că Titu Maiorescu a scris înaintea mea: "Spune-mi cine este Dumnezeul tău, şi îţi voi spune cine eşti". Am crezut că sunt primul care a făcut această evaluare: "Fără Eminescu, cultura română ar fi ca bolta cerului fără Steaua Polară". Ulterior am aflat că George Călinescu a scris, înaintea mea: "Eminescu, „poetul naţional”, reprezintă steaua polară a literaturii române."

          Această carte nu va fi de ficţiune, ci de relatare a unor evenimente din viaţa unui om aflat într-o situaţie specială şi de înregistrare a gândurilor, a trăirilor prilejuite de aceste evenimente.

          

          M-am întrebat cum ar fi bine să prezint însemnările mele, tematic sau cronologic (ca un jurnal). Am decis să folosesc, alternativ, ambele variante.

          Sper ca timpul să nu fie prea nerăbdător cu mine, astfel încât să pot termina cartea.

          Nu am valoarea lui Lucian Blaga, pentru a fi îndreptăţit să consider cartea ca fiind o "piatră pentru templul meu". Dar mi-ar plăcea ca viitoarea mea carte să merite a fi primită, sub formă de exemplare donate, în câteva biblioteci publice importante.

          Am făcut această destăinuire pentru a crea un fel de obligaţie care să mă determine să nu abandonez proiectul.

CAPITOLE POSIBILE ALE CĂRŢII:

Am devenit membru al „clubului” canceroşilor.

Trăirile unui om ce se ştie înscris pe agenda de lucru a Morţii

Amânarea, în ipostaza de „hoţ al timpului” şi în aceea de diferenţă specifică  a omului.

Despre regret.

„Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”.

Filozofarea ca „melete thanatou” (pregătire pentru moarte).

„Dacă viaţa n-are sens, trebuie să-i dăm un sens”.

„Creaţia este un protest împotriva golului, un stupefiant prin care suportăm ameţeala pe marginea abisului”.

„Durata vieţii este o chestie de plenitudine”.

Există viaţă după moarte?

Când te simţi nefericit, „priveşte în jos”, la cei mai nefericiţi decât tine.

Bucuriile mărunte ale vieţii.

Despre relaţia mea cu Dumnezeu.

Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum ai trăi ultima zi.

Singur, omul este ceva nedesăvîrşit; îi trebuie un al doilea pentru a fi fericit.

Despre iubire şi trădare.

Despre rădăcinile mele.

Despre lăstarii mei.